Dani Popa speră ca SSC Farul să ajungă cât mai repede în Liga 1

Mijlocaşul Dani Popa, unul dintre jucătorii de bază care a evoluat în 20 de partide în sezonul trecut pentru SSC Farul Constanţa şi a revenit chiar la meciul de baraj cu Pescăruşul Sarichioi, a decis să se despartă definitiv de clubul de la ţărmul mării. Chiar dacă a fost dorit în continuare de gruparea constănţeană, Dani Popa a ales să revină acasă, pentru a sta mai aproape de familie, urmând să joace în Liga IV-a, la formaţia FC Olt Scorniceşti.

„Vreau să le mulţumesc antrenorilor, conducerii şi nu în ultimul rând suporterilor. Sunt foarte fericit că am facut parte din acest proiect şi am pus umărul la promovare şi sper ca Farul să ajungă acolo unde îi este locul, în prima ligă. Ţin să le mulţumesc suporterilor care m-au apreciat pentru evoluţiile mele şi care au fost mereu lângă acest club. Iar cu asemenea suporteri sunt sigur că Farul o să ajungă cât mai curând în prima ligă. O să rămân cu sufletul alături de Farul Constanţa şi o să îmi facă mare plăcere să revin la Constanţa indiferent dacă o să fie din postura de jucător sau de suporter! În Constanţa Doar Farul Contează!!!”, a declarat Dani Popa.

Sursa: Telegraf

Powered by themekiller.com