Liga 3, Seria 2, Etapa 1 – reprogramata

SSC FARUL CONSTANTA 4 - 2 UNIREA 04 SLOBOZIA
06 Sep 2017 - 17:00STADIONUL "SPARTA" din TECHIRGHIOL

SSC Farul Constanța a obținut prima victorie în campionatul Ligii a 3-a la fotbal din scurta sa istorie, reușind un spectaculos 4-2 cu Unirea Slobozia, într-un duel direct cu o contracandidată la promovarea în Liga a 2-a. Meciul, care a fost o restanță din prima etapă, s-a disputat miercuri după-amiază la Techirghiol, pe un teren acceptabil și în fața a circa 600 de spectatori.

Partida a fost de un nivel tehnic destul de bun pentru eșalonul al treilea, ambele formații punând accent pe construcția acțiunilor ofensive. În aceste condiții, am putut urmări o primă repriză senzațională, cu patru goluri frumoase și cu multe alte ocazii la cele două porți! Soare a irosit prima fază periculoasă la poarta lui Gurău (minutul 7), apoi Stănescu a deschis scorul în minutul 18, cu o execuție simplă din careu, la capătul unei acțiuni pe dreapta declanșată de Juncănaru și continuată de Mazilu. După ce Ghinea nu a putut profita de o greșeală a lui Gurău (29), Toma a restabilit egalitatea direct din lovitură liberă de la 20 de metri: 1-1 în minutul 36. La pauză a fost 2-2, pentru că au mai punctat Stănescu (43 – șut din careu, portarul este păcălit de traiectoria ciudată a balonului) și Bucă (45 – nemarcat în careul mic, înscrie cu capul după un corner).

Formația constănțeană s-a apărat cu mai multă exactitate după pauză și a fructificat două dintre ocaziile de gol pe care și le-a creat, astfel că n-a mai avut emoții pe final. Au mai înscris Botea (53 – lovitură de cap după un corner) și Dragu (66 – acțiune personală), pentru un succes meritat cu scorul de 4-2. Să mai remarcăm siguranța lui Gurău din repriza secundă, în care a reușit cel puțin două intervenții excepționale la șuturile ialomițenilor.

Inregistrarea meciului o gasiti aici !

„Este un rezultat foarte bun, mai ales că am întâlnit o echipă foarte puternică, omogenă, extraordinară la capitolul organizare. Ne-a pus multe probleme la fazele fixe, marcând două goluri și ratând alte câteva ocazii. Cred că în primele două etape am întâlnit cele mai puternice două echipe din seria noastră și e bine că nu am pierdut în fața lor. Mă bucur că și suporterii au fost alături de noi la Techirghiol și ne-au încurajat indiferent de scor”, a declarat antrenorul principal Petre Grigoraș.

Lovitura de start a întâlnirii de la Techirghiol a fost dată de Daniel Florea, fost jucător la FC Farul Constanța și campion al României cu Astra Giurgiu, anul trecut.

Au evoluat formațiile:

SSC Farul Constanța (antrenor Petre Grigoraș): Gurău – Juncănaru, Diakite, Botea, Vîntu (73 Androne) – Nițescu, Iani (88 D. Gheorghe), Suciu (81 I. Florea), R. Stănescu – Al. Grigoraș, Mazilu (61 Dragu).

Unirea Slobozia (antrenor Enache Costea): D. Dumitrescu – Drăguț, Ghinea, Soare (88 Topor), M. Marin (61 Săvescu) – V. Apostol (65 Teodorescu), Adăscăliței (76 Ibrian) – M. Năstase, C. Toma, Răduca – Bucă.

Sursa: Telegraf

Powered by themekiller.com