LIGA 3, SERIA 2, Etapa 20

SSC Farul Constanta 1 - 1 Progresul Spartac
14 Apr 2018 - 17:00Stadionul Farul

Sâmbătă, în etapa a 20-a a Seriei a 2-a din Liga a 3-a la fotbal, primele două clasate, SSC Farul Constanța și Progresul 1944 Spartac București, au încheiat la egalitate, scor 1-1, întâlnirea disputată pe stadionul „Farul” din Constanța. Suporterii constănţeni au umplut tribuna I a stadionului, sperând într-un succes al favoriţilor, însă jucătorii de la SSC Farul nu au putut să obţină cele trei puncte, iar lupta pentru promovare devine şi mai grea.

A fost un meci important pentru promovarea în eșalonul superior, dar rezultatul final le aduce câte un punct acestor formații care se mențin pe primele două locuri ale clasamentului, cu câte 49 de puncte.

Inregistrarea meciului

Marius Tudorică a deschis scorul pentru constănțeni, în primul minut de joc, iar cei cinci mii de spectatori, în zgomotele asurzitoare ale galeriei fariste, au strigat „Gooool” ca pe vremuri, cu mare entuziasm.

Se părea că SSC Farul va  deschide „valiza cu goluri”, dar nu a fost așa! Oaspeții s-au organizat și au respins mai multe atacuri ale gazdelor, care au irosit cu seninătate două ocazii bune, astfel încât scorul la pauză a fost 1-0.

În repriza secundă, deși a dominat jocul, SSC Farul nu a reușit să înscrie. Numeroasele ratări și o neatenție în defensivă după executarea unei lovituri de colț au permis formației Progresul București să egaleze în minutul 63. Golul a fost marcat de Ciprian Stanciu care a dat un imbold bucureștenilor.

Acest scor s-a menținut până la finalul partidei, 1-1, cu toate că antrenorul Petre Grigoraș a efectuat mai multe schimbări în partea secundă: Alexandru Grigoraș, Alin Cârstocea și George Călințaru au fost înlocuiți cu Vasile Șicu, Daniel Florea și Dorel Zaharia. Cu toate eforturile echipei gazde, rezultatul a rămas același, iar mulți suporteri constănțeni au părăsit stadionul dezamăgiți.

„Speram într-o victorie, dar nu am reuşit să o obţinem. Cred că nu a fost destulă luciditate. Acum mai depindem şi de rezultatele celelalte. Până acum depindeam doar de noi. Ne mâhneşte acest lucru, mai ales că a venit atât de multă lume la meci. Le mulţumim şi ne pare rău că nu am putut să-i satisfacem. Nu trebuie să dezarmăm”, a declarat antrenorul principal al SSC Farul, Petre Grigoraș.

Au evoluat pentru SSC Farul (antrenori Petre Grigoraș, Marian Dinu, Ion Barbu şi Gică Mina): Gurău – Iani, Diakite, Kwadwo Twumasi, Călințaru (77 D. Zaharia) – Tudorică, Cârstocea (72 I. Florea), R. Stănescu – Al. Grigoraș (cpt.) (72 Șicu), Cl. Dragu, C. Zamfir.

Album foto de la meci 

SSC Farul și Progresul Spartac București sunt angrenate în continuare în lupta pentru promovare.Pentru ambele formații condiția este să câștige toate meciuruile din etapele rămase.La stabilirea condițiilor de promovare vor fi luate în calcul și rezultatele directe, iar Progresul are avantajul scorului din tur când s-a impus cu 7-0.

Sursa: Radio Constanta & Telegraf

Powered by themekiller.com