Fundaşul Kwadwo Twumasi testat şi la amicalul cu Victoria Cumpăna

SSC Farul Constanţa dispută sâmbătă, 27 ianuarie, al doilea meci amical al perioadei de pregătire, întâlnind, de la ora 11.00, pe stadionul „Farul“, Victoria Cumpăna (Liga a 5-a), al cărei nou antrenor este Vasilică Cristocea, fost căpitan al FC Farul.

În această confruntare, antrenorii SSC Farul îl vor urmări din nou pe fundaşul central Kwadwo Twumasi (24 de ani), care are dublă cetăţenie, americană şi ghaneză, şi care a fost verificat şi în amicalul de săptămâna trecută cu Abatorul Slobozia. În acea partidă, la SSC Farul au jucat trei străini. În afară de Kwadwo au fost folosiţi încă un jucător de culoare, Shadrack (mijlocaş central), şi bulgarul Todorov (stoper), dar la aceştia din urmă s-a renunţat. „Kwadwo s-a antrenat toată săptămâna cu echipa şi vrem să îl mai vedem şi la meciul cu Victoria Cumpăna“, a declarat Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul. În SUA, Kwadwo (care e fratele fotbalistului Kofi Twumasi, de la FC Viitorul) a jucat la Kalonji Soccer Academy, iar în România la Concordia Chiajna.

„Gheorghe Dumitru se pare că vrea să se dedice total studiilor, renunţând la fotbal. Eu sunt însă de părere că un băiat cu capacitatea şi talentul lui poate împăca şi sportul, şi cartea. Mi se pare prea devreme să renunţe. Mi-ar părea rău. În privinţa cantonamentului, încă nu s-a stabilit nimic. Se tatonează, fie în Antalya, fie în ţară. La capitolul achiziţii, mai aşteptăm, să-şi alcătuiască loturile echipele din eşaloanele superioare. Staff-ul tehnic ar mai vrea un atacant, un fundaş central şi un junior pe poziţia de fundaş stânga. Despre noua licitaţie pentru brandul FC Farul nu am fost anunţaţi. Cred că acum se dezbate o nouă strategie. Din ce am înţeles, în scurt timp va avea loc adunarea creditorilor. Noi suntem optimişti. Lumea trebuie să înţeleagă că semnele identitare aparţin clubului Farul şi oraşului Constanţa“, a punctat Marcel Lică, cel care a spus că, până acum, pregătirea echipei a decurs bine.

Sursa: ZIUA de Constanţa 

Powered by themekiller.com