Punct de vedere !

Încă nici nu a început propriu-zis licitaţia pentru achiziţionarea însemnelor identitare ale defunctei F.C. Farul şi deja imaginea care ne apare în faţa este una desprinsă din documentarele despre savana africană. Mai mulţi hoitari care se bat pe rămăşiţele unui cadavru, încercând să fure câte o bucată pentru sine. Vulturi cu penaj colorat, hiene, dar şi animale mari de pradă, toţi cu un scop bine determinat pentru ei înşişi, dar totuşi greu de intuit pentru ceilalţi.

În faţa acestei desfăşurări a evenimentelor, considerăm că se impune un apel la calm din partea tuturor suporterilor farişti şi de încredere în cei care vor reprezenta mâine interesele Suporter Spirit Club Farul Constanţa în această nouă şi foarte importantă luptă. Nu ştim cine sunt cei din spatele celor care s-au înscris alături de noi la această licitaţie, deşi există unele bănuieli şi, pe alocuri, chiar certitudini. Dar ştim cu siguranţă cine este în spatele nostru! Suporterii farişti, adevăraţii suporteri, care au plâns, au suferit şi s-au bucurat alături de Farul la bine şi la greu. Suporterii, care acum, când clubul are din nou nevoie de sacrificiul lor, îşi pun la vânzare cele mai preţuite comori: un tricou al jucătorului preferat, primul fular achiziţionat vreodată şi alte suveniruri strânse de-a lungul vieţii alături de Farul! Acei suporteri care nu au încetat niciodată să creadă în acest club, care i-au dat sângele şi sudoarea lor şi care l-au reînviat atunci când alţii l-au condamnat la moarte.

De aceea, considerăm că suntem singurii îndrituiţi să dobândim ceea ce ne-a aparţinut mereu. Pentru că suntem singurii care nu am părăsit Farul în clipele cele mai negre şi totodată singurii care dorim să onorăm acest palmares şi această emblemă care ne-au influenţat şi completat viaţa.
Împreună ducem mai departe spiritul farist!

Powered by themekiller.com